Ateliere de creație literară și marketing cultural în proiectul
Cei trei C: Creator, carte, cititor, un proiect care promovează cu sprijinul bibliotecilor, creația literară și poetică în rândul tinerilor
Fundația Romanian Business School derulează în perioada iunie-noiembrie 2024, proiectul Cei trei “C” – Creator, Carte, Cititor , co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul este implementat în parteneriat cu bibliotecile județene din Giurgiu, Teleorman și Olt și Asociația Culturală Flower Power.
Scopul proiectului Cei trei C – Creator, carte, cititor este crearea și promovarea de bune practici prin acțiuni integrate în orașele Giurgiu, Alexandria, Slatina și zonele limitrofe
pentru a scoate în evidență capacitatea, personalul și dotările bibliotecilor județene, adevărate centre de promovare a lecturii, creației literare și colaborării dintre creatori, artiști și public, în comunitățile locale. Proiectul propune atragerea tinerilor către lectură și creația literară și deprinderea de către aceștia a unor cunoștințe și practici, atât din domeniul creativ, cât și al auto-promovării, prin intermediul unor ateliere specializate.
Tinerii au ocazia, la atelierele organizate în cadrul proiectului, de a comunica și a lucra online, dar și prin întâlniri directe, cu personalități ale lumii literare și academice din România
cu artiști și creatori activi, care fac parte din echipa de implementare a proiectului.
Evenimentele de lansare ale proiectului au avut loc în luna iulie, la bibliotecile partenere: Biblioteca Județeană “I.A. Bassarabescu” (3 iulie), Biblioteca Județeană “Marin Preda” (9 iulie) și Biblioteca Județeană “Ion Minulescu” (11 iulie) și au prilejuit întâlniri între echipa de implementare a proiectului, formatori, poeți și artiști implicați în proiect și publicul local. Au participat la lansări numeroși poeți și scriitori locali, profesori, liceeni și tineri creatori dornici de afirmare și cunoaștere.
Pe 5 august 2024, s-a încheiat primul dintre atelierele de creație literară, care a fost susținut de trainerii Ligia Necula și Claudiu Geles. La atelier au participat 33 de tineri talentați, iubitori de poezie, din județele Teleorman, Giurgiu și Olt și au fost selectate 52 de poezii din creația lor.
8 august 2024, este ziua în care ia startul cel de-al doilea atelier online de creație literară, la care s-au înscris 31 de tineri din zonele vizate de proiect. Creațiile care vor fi selectate în cadrul acestei noi serii, se vor adăuga cuprinsului cărții digitale care va fi publicată la finalull proiectului.
La început de lună august, au început și înscrierile la atelierul online de marketing cultural pentru poeți consacrați, al cărui trainer este Anca Roxana Constantin.
Atelierul va oferi instrumente de branding artiștilor care vor să își facă creațiile cunoscute în lumea de azi, pentru a fi cunoscuți de un public cât mai numeros
Luiza Cristea, reprezentantul Fundației Romanian Business School și coordonator al proiectului Cei trei C: Creator, carte, cititor declară:
”Mă bucur că primul atelier de creație literară a fost atât de productiv și că vom avea poezii pe care le vom publica în cartea noastră digitală. Vreau să le mulțumesc inspectoratelor școlare județene din Teleorman, Giurgiu și Olt pentru sprijinul acordat în promovarea activităților proiectului nostru. Într-o perioadă de vacanță, ne-ar fi fost mult mai greu să ajungem la elevi, fără sprijinul lor!”
De la o sămânță de speranță la împlinire și bucurie, așa aș descrie întâlnirea mea cu tinerii care au participat la atelierele de scriere creativă. A descoperi tineri care se hrănesc cu poezie, care aleg să petreacă timpul lor buchisind la un vers și o rimă, este o mare binecuvântare, în lumea gri în care și ei, și noi, trăim zi de zi.Mă bucur că am avut ocazia să îi cunosc pe…”frumoșii nebuni” ai micilor orașe ale României, care ne confirmă cât de puțin știm despre cei de lângă noi și cât de mult putem face.”
(Ligia Necula-trainer)
Ligia Necula – trainer ateliere de creație literară, editor la Editura Casa Radio, formator la Ministerul Culturii. Licențiată în Limba şi Literatura Română/Franceză. Absolventă de Master în Teoria Literaturii/Literatură Comparată, susține cursuri de organizare spectacole și impresariat artistic, jurnalism, jurnalism online, scriere creativă și este evaluator de furnizori si programe de formare.
”Primul atelier de scriere creativă desfășurat cu tinerii din cele trei comunități vizate de proiect a fost o experiență edificatoare și educativă atât pentru cursanți, dar și pentru formatorii care au avut ocazia să cunoască și să comunice cu un grup de tineri nu doar pasionați de literatură, dar și cu un talent și potențial literar plin de tinerețe și energie. ”
(Claudiu Geles – trainer)
Claudiu Geles – licențiat al Facultății de Litere, specializarea Limba și literatura română – Limba și literatura engleză, a absolvit un Master de traducere si Interpretariat Limba Română-Limba Engleză, fiind absolvent al Școlii de Arte, secțiunea artă teatrală.
Proiectul va mai propune un flashmob antrenant care se va derula pe străzile unuia dintre orașe pentru a promova ideea de acces la cultura de calitate prin relația permanentă și autentică între creatori și cititori, prin intermediul cărților și al instituțiilor care le promovează și le pun la dispoziția comunităților.
Proiectul va genera și câteva produse culturale de calitate: o carte digitală, un album printat în care vor fi promovați tinerii participanți la proiect, 15 bloguri de promovare a creațiilor tinerilor poeți locali și un material video cu înregistrarea spectacolului de muzică și poezie care va fi prezentat la finalul proiectului.
Proiectul răspunde unei nevoi urgente de conectare a noii generații cu universul complex al cărții, creației poetice și lecturii, prin abordări integrate, interactive, intergeneraționale și inspiraționale.
Promovarea prin forme atractive a culturii scrise, a dragostei de lectură și de creație literară, în special de poezie, este un exercițiu transformator de înțelegere a sensului unui mesaj, mai ales în situația actuală a unui analfabetism funcțional în creștere.
Limbajul poeziei se adresează nu doar gândirii creative, dar și registrelor emoționale, atât ale creatorilor, cât și ale cititorilor, ceea ce justifică alegerea limbajului poetic ca mijloc de comunicare pentru generațiile actuale, care au nevoie de dezvoltarea inteligenței emoționale, a empatiei, a sensibilității față de diversitatea gusturilor și experiențelor culturale, a înțelegerii valorii umaniste a culturii.
Inscrierile la atelierele de scriere creativă și marketing cultural se pot face la adresa